sâmbătă, mai 9, 2026

Racla cu moaște ale Sfântului Mucenic Pantelimon a ajuns la capela Spitalului Județean de Urgență Buzău

Data:

Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin sectorul Social-filantropic și misionar, a inițiat, în luna februarie, proiectul intitulat „Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor”. În data de 3 martie 2024, la Capela Spitalului Județean de Urgență Buzău, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfântul Ierarh Nectarie, a avut loc slujba Sfântului Maslu, unde a fost adusă racla cu o parte din moaștele Sfântului Mucenic Pantelimon, de la Mănăstirea Ciolanu. Peste 250 de credincioși, cadre medicale și pacienți, au participat la slujba care a fost săvârșită de către preotul Iulian Raicovici, de la Capela S.J.U. Buzău, împreună cu cinci preoți și un diacon, cu toții preoți de caritate din spitale și structuri militare.

La acest eveniment a fost prezent și managerul S.J.U. Buzău, ec. Claudiu Damian, care a primit din partea preoților, în semn de recunoștință, o icoană cu Sfântul Mucenic Pantelimon.

După terminarea slujbei, preoții au mers cu racla Sfântului Pantelimon în saloanele secției Chirurgie Generală, la pacienți, pentru a-i binecuvânta, oferindu-le posibilitatea de a atinge Racla Sfântă. Pacienții și întreg personalul medical, vizibil emoționați de această vizită, au primit iconițe si metanii din partea preoților.

Conducerea S.J.U. Buzău aduce mulțumiri Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, preotului Iulian Raicovici, pentru activitatea pe care o desfășoară în cadrul spitalului, pentru implicarea, devotamentul și grija pentru pacienții aflați în suferință. Totodată colaborarea în relația preot-medic-pacient trebuie să fie una solidă și sinceră, bazată pe încredere reciprocă și disponibilitatea de a fi de folos aproapelui.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.

Distribuie articolul:

Publicitate

Arhiva articole

Categorii

Articole similare

Consiliul Județean Buzău reduce cheltuielile aparatului propriu cu peste 1,19 milioane de lei

Cheltuielile aparatului propriu al Consiliului Județean Buzău au scăzut...

De 8 Martie mergi la film cu doar 8 lei la Happy Cinema

Buzoienii care vor să petreacă o seară relaxantă la...

Bogdan Farcaș, într-un triplu rol spectaculos pe scena Teatrului „George Ciprian”

Dragostea își găsește scena la Teatrul „George Ciprian”, unde,...