joi, iulie 9, 2026

Din toamnă, la Spitalul Județean Buzău se vor face intervenții de neurochirurgie

Data:

În premieră, din luna septembrie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău va deveni funcțională o sală de operaţii pentru specializarea neurochirurgie. Noul compartiment va fi deservit de către trei medici specialiști. Doi au fost angajați deja, luna trecută, iar al treilea și-a exprimat dorința de a profesa la Buzău din toamnă.

Potrivit conducerii Spitalului Județean Buzău, înfiinţarea unui compartiment de Neurochirurgie s-a conturat încă de anul trecut, însă abia acum a început să funcţioneze, după ce s-a reușit încadrarea a doi tineri medici specialişti, ambii din Buzău.

Este vorba despre Ana Maria Ene și de Ștefan Rotărescu Anișor, medici buzoieni care au fost angajați luna trecută, în urma unui concurs.

Înfiinţarea Compartimentului de Neurochirurgie a determinat conducerea Spitalului Județean să facă demersuri în vederea înfiinţării unei săli de operaţii, care va urma să funcţioneze începând cu data de 15 septembrie.

Echipa de neurochirurgi ar putea fi completată, din toamnă, de un al treilea medic. A fost contactat un specialist din cadrul Spitalului Universitar din București, care și-ar fi dat acceptul de a profesa, din septembrie, la cel mai mare spital din Buzău.

În prezent, urgenţele reprezentate de victimele accidentelor rutiere sau de pacienţii cu patologii neurologice care necesită intervenţii neurochirurgicale sunt transferate la spitale din alte județe.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.

Distribuie articolul:

Publicitate

Arhiva articole

Categorii

Articole similare

Consiliul Județean Buzău reduce cheltuielile aparatului propriu cu peste 1,19 milioane de lei

Cheltuielile aparatului propriu al Consiliului Județean Buzău au scăzut...

De 8 Martie mergi la film cu doar 8 lei la Happy Cinema

Buzoienii care vor să petreacă o seară relaxantă la...

Bogdan Farcaș, într-un triplu rol spectaculos pe scena Teatrului „George Ciprian”

Dragostea își găsește scena la Teatrul „George Ciprian”, unde,...