joi, iulie 9, 2026

„Geogate – Hai la Berca, în Ținutul Buzăului”. Nume sonore pe afișul festivalului de la Berca

Data:

Promovarea la nivel național și chiar internațional a Geoparcului UNESCO „Ținutul Buzăului” constituie o prioritate pentru conducerea Consiliului Județean Buzău. Forul județean sprijină toate evenimentele culturale prin care este adus în prim plan patrimoniul turistic al județului.

Consiliul Județean Buzău, întrunit ieri în ședință ordinară, a decis acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de lei către Primăria Berca pentru organizarea celei de-a doua ediții a festivalului „Geogate – Hai la Berca, în Ținutul Buzăului”.

Festivalul va avea loc în zilele de 10 și 11 august, în zona de picnic a Falezei Berca. Prima seară este dedicată muzicii populare românești iar cea de-a doua va fi una cu specific grecesc. „Taraful de la Vărbilău”, formația „Azur” sau Ionuț Galani sunt câteva dintre numele importante prezente pe afișul evenimentului artistic.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.

Distribuie articolul:

Publicitate

Arhiva articole

Categorii

Articole similare

Consiliul Județean Buzău reduce cheltuielile aparatului propriu cu peste 1,19 milioane de lei

Cheltuielile aparatului propriu al Consiliului Județean Buzău au scăzut...

De 8 Martie mergi la film cu doar 8 lei la Happy Cinema

Buzoienii care vor să petreacă o seară relaxantă la...

Bogdan Farcaș, într-un triplu rol spectaculos pe scena Teatrului „George Ciprian”

Dragostea își găsește scena la Teatrul „George Ciprian”, unde,...