vineri, iulie 10, 2026

Se apropie inaugurarea noii clădiri a Unității de Primiri Urgențe Buzău

Data:

Darea în folosință a noului sediu al Unității de Primiri Urgență a Spitalului Județean Buzău se apropie cu pași repezi.

Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, spune că este finalizată sută la sută construcția clădirii, aparatura și mobilierul au fost achiziționate și montate în saloane, însă mai sunt de pus la punct câteva detalii privind obținerea documentației de fucționare a secției.

Încă nu a fost stabilită o dată exactă, însă conducerea C.J. Buzău dă asigurări că noua Unitate de Primiri Urgențe va fi inaugurată în această vară.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 2022. Lucrările au început rapid, însă, pe parcurs au apărut mai multe probleme, astfel că nu s-a putut respecta termenul de finalizare inițial, repectiv 31 decembrie 2023.

Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe a presupus construcția unui alt corp de clădire, subsol şi parter, paralel cu actualul imobil, suprafaţa totală fiind extinsă la peste 1.000 de metri pătraţi, la parter, şi aproape 1.000 de metri pătraţi, la subsol, unde a fost amenajată o parcare de 800 de metri pătraţi.

Valoarea totală a investiției depășește 25 milioane lei, bani europeni dar, mai mult de jumătate sunt fonduri din bugetul județului.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.

Distribuie articolul:

Publicitate

Arhiva articole

Categorii

Articole similare

Consiliul Județean Buzău reduce cheltuielile aparatului propriu cu peste 1,19 milioane de lei

Cheltuielile aparatului propriu al Consiliului Județean Buzău au scăzut...

De 8 Martie mergi la film cu doar 8 lei la Happy Cinema

Buzoienii care vor să petreacă o seară relaxantă la...

Bogdan Farcaș, într-un triplu rol spectaculos pe scena Teatrului „George Ciprian”

Dragostea își găsește scena la Teatrul „George Ciprian”, unde,...