joi, iulie 9, 2026

Lucrările de asfaltare pe un drum turistic important sunt pe ultima sută de metri

Data:

Vești bune pentru turiștii care vor să viziteze un obiectiv turistic importat al județului Buzău. Lucrările de afaltare a tronsonului de drum, lung de aproape 5 kilometri, între localitatea Siriu și obiectivul Cascada Pruncea – Cașoca se apropie de final.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, o defecțiune la un utilaj a făcut ca lucrările să întârzie câteva zile, însă, în maximum o săptămână, turiștii pot rula cu mașinile pe șoseaua asfaltată complet.

Vești bune sunt și pentru cei ce vor să ajungă la Colți, o altă zonă a județului cu potențial turistic! Imediat după finalizarea lucrărilor de la Cașoca, va intra în reabilitare și tronsonul de drum Pătârlagele – Colți.

Cascada Cașoca este o impresionantă cădere de apă, înaltă de 6-7 metri, situată în masivul Podu Calului din Munții Buzăului. Zona este asaltată de turiști, atrași de frumusețea aparte a căderii de apă dar și a peisajul impresionant care o înconjoară.

Potrivit conducerii C.J. Buzău, reabilitarea celor două șosele va facilita accesul turiștilor români și străini către obiectivele turistice din zona Pătârlagele – Nehoiu – Siriu.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.

Distribuie articolul:

Publicitate

Arhiva articole

Categorii

Articole similare

Consiliul Județean Buzău reduce cheltuielile aparatului propriu cu peste 1,19 milioane de lei

Cheltuielile aparatului propriu al Consiliului Județean Buzău au scăzut...

De 8 Martie mergi la film cu doar 8 lei la Happy Cinema

Buzoienii care vor să petreacă o seară relaxantă la...

Bogdan Farcaș, într-un triplu rol spectaculos pe scena Teatrului „George Ciprian”

Dragostea își găsește scena la Teatrul „George Ciprian”, unde,...